Trei autoturisme reţinute de frontierişti de la cetăţeni prinşi cu ţigări de contrabandă

Poliţiştii de frontieră suceveni au ridicat în vederea confiscării ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 12.000 lei, ce urmau să fie comercializate pe piaţa neagră şi au reţinut 3 autoturisme până la plata amenzilor. Potrivit IJPF Suceava, în „Mercedes”- ul rădăuţeanului G. Radu, în vârstă de 44 de ani, la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret au fost depistate ascunse şi nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, 950 pachete de ţigări de diferite mărci, de provenienţă ucraineană destinate comerţului în vederea obţinerii de profit ilicit.

Ţigările în valoare de 4000 lei, au fost reţinute în vederea confiscării de către vameşi, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5000 lei. Autoturismul marca „ Mercedes” a fost indisponibilizat până la achitarea amenzii contravenţionale.

În „Dacia” altui rădăuţean, I .Ştefan s-a găsit în locaşul roţii de rezervă, în torpedou, sub preşuri şi în bagaje 730 pachete de ţigări marca „Viceroy”, de provenienţă ucraineană. Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 3.074 lei, a fost reţinută în vederea confiscării, şoferul a fost amendat cu 5000 lei, iar maşina indisponibilizată.

Tot la P.T.F. Siret s-a prezentat pentru a intra în ţară călătorind cu un autoturism marca „Daewoo””, H. Ştefan, în vârstă de 46 de ani, domiciliat în localitatea Darabani, judeţul Botoşani. La controlul vamal, în bagaje şi sub scaunele autoturismului au fost găsite 350 pachete de ţigări de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Ţigările au fost reţinute, H. Ştefan a fost sancţionat cu amendă în valoare de 5000 lei iar autoturismul a fost indisponibilizat până la achitarea amenzii contravenţionale.