Ministrul Transporturilor anunță că începe licitația pentru studiul de fezabilitate pentru Autostrada Nordului/ Suceava- Petea (Satu Mare)

Ministrul Transporturilor, Răzavan Cuc, a anunțat că luni va fi ridicat pe sistemul electronic de licitații publice documentația pentru organizarea licitației pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Nordului (Suceava-Satu Mare).

Potrivit g4media.ro ministrul a spus că directorul CNAIR l-a informat că a semnat raportul de publicare pentru Autostrada Nordului Petea – Suceava.

El a spus că ofertele vor putea fi depuse în ianuarie 2020.

„Este un obiectiv care era în Masterplan ca perioadă de implementare după 2020, dar noi am tras foarte mult de proiect în această fază de implementare pentru proiect, care, de altfel, ca viitorii guvernanţi, dacă vor trece testul în Parlament de mâine, să îl ducă la bun sfârşit şi nu să vină cu scuze, pentru că ar fi cel mai uşor să vii cu scuze ca să-ţi maschezi incompetenţa”, a declarat Cuc.

Ministrul Transporturilor a declarat în 27 septembrie la darea în folosință a șoselei de centură a Sucevei că este lansată procedura pentru Autostrada Nordului și că fusese transmis caietul de sarcini la ANAP.

PMP a pus una din condiții de susținere a Guvernului Ludovic Orban începerea lucrărilor la Autostrada Nordului, a declarat pentru News Bucovina, vicepreședintele PMP Marian Andronache.

Mai mulți parlamentari din Ardeal, dar și cinci din județul Suceava, între care Angelica Fădor, Cătălin Nechifor și Eugen Bejinariu, au semnat o inițiativă legislativă pentru Autostrada Nordului ce prevede executarea obiectivului de investiții Autostrada Vama Petea – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava din credite externe și fonduri europene.

loading...