|
Pregătirile
pentru sezonul rece sunt în toi și fiecare dintre noi face tot ce este
necesar pentru a avea căldură în casă. Unii se gândesc să își schimbe
centralele, fiindcă randamentul celor vechi nu le mai oferă confortul dorit,
iar alții pur și simplu vor să știe cât crește consumul de energie în această
perioadă, pentru a-și bugeta corect cheltuielile. Pentru a primi răspunsuri
și soluții la aspectele care îi preocupă pe clienții E.ON, am prelungit programul magazinului nostru din Suceava.
Astfel, începând cu 1 noiembrie până pe 20 decembrie 2019 clienții ne pot
vizita în magazinul E.ON situat pe Calea Unirii nr. 22 în fiecare zi, de luni până vineri între orele 08.00-18.00.
Cu ajutorul agenţilor
specializaţi clienții pot să încheie sau să modifice contracte de furnizare a
gazelor naturale şi energiei electrice și să primească informaţii despre
conţinutul facturilor. Clienţii pot fi
consiliaţi privind tarifele şi modalităţile de plată și totodată pot încheia
contracte pentru produse şi servicii oferite de compania noastră. E.ON Life este un pachet dedicat clienților care
conţine o centrală performantă
în condensare, acţionată prin intermediul unui termostat smart TADO, care
permite reducerea consumului cu până la 30%, precum şi servicii tehnice
complete. E.ON ServExpress este o soluţie de asistenţă tehnică 24/7 şi
intervenţii rapide în cazul defecţiunilor la centrala termică sau la
instalaţia electrică, iar E.ON Duo este un pachet avantajos care oferă
integrat electricitate şi gaze naturale, oferind simplitate şi flexibilitate
în gestionarea contractului de energie.
|
|
În magazinul din Suceava, clienții
îşi pot tipări singuri facturile şi pot obţine informaţii despre conturile de
energie sau gaze naturale prin intermediul biroului digital MyOffice.
Ne străduim să devenim din ce in ce
mai buni, suntem mereu la dispoziția clienților noștri pentru a le oferi
orice informație necesară, prin următoarele canale de comunicare:
Prin telefon, la numerele 0800 800 366şi0800
800 900, apel gratuit, din orice reţea de telefonie, de luni până vineri
între orele 08.00 şi 20.00 sau la 0265 200 366, apel cu tarif
normal, din toate reţelele de telefonie;prin
e-mail, la adresa: [email protected];pe fax, la numărul: 0265 200 367;prin
poştă, la O.P.1, C.P. 10 Târgu Mureş.
|