Mergea şerpuit cu autoturismul pe drum


Intră acum și în grupul de

În timp ce executau serviciul de supraveghere şi control al circulaţiei rutiere pe DN 29, marţi, în jurul orei 10.50, lucrătorii Postului de Poliţie Dumbrăveni au observat că un autoturism se deplasa din direcţia Suceava către Botoşani, mergând şerpuit.

Întrucât şoferul autoturismului în cauză nu a oprit la semnalele regulamentare ale lucrătorilor de poliţie, s-a trecut la urmărirea şi blocarea acestuia pe un drum adiacent DN 29.

Ulterior, conducătorul auto a fost identificat în persoana lui G. Gheorghe, de 45 ani, din localitate, stabilindu-se că nu posedă permis de conducere şi se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, şi „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”.


Intră acum și în grupul de