Doi pietoni au ajuns la spital după ce au fost loviți de o mașină pe o trecere pentru pietoni din Vatra Dornei

Un nou caz în care pietonii au fost accidentați în timp ce traversau regulamentar strada a fost înregistrat joi, la Vatra Dornei.

Astfel, un bărbat și o femeie, de 86 și respectiv 83 de ani, au fost accidentați pe o trecere pentru pietoni de pe strada Mihai Eminescu din localitate. Aceștia au fost loviți de o mașină condusă de o tânără de 18 ani din comuna Poiana Stampei.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a pietonilor, care au fost transportați la Spitalul Municipal Vatra Dornei.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.

loading...