Prezența la vot în cel de-al doilea tur de scrutin în județul Suceava este 8,34 la sută, mai mică decât în primul tur al alegerilor prezidențiale


Intră acum și în grupul de

Prezența la vot a sucevenilor în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale era, duminică, la ora 11:00, de 8,34 la sută, fiind mai mică decât în primul tur de scrutin când aceasta fusese de 8,78 la sută în timp ce la nivel național prezența era de 11,39 la sută.

Astfel, potrivit datelor Biroului Electoral Central, în județul Suceava, din cei 603.768 alegători așteptați la urne, au votat până la ora 11:00 un număr de 50.368 alegători.

Dintre aceștia, cei mai mulți, 25.417 alegători sunt din mediul rural.

De menționat este că cea mai mare parte a alegătorilor prezenți la urne până la această oră sunt din grupele de vârstă 45-64 și peste 65 de ani.

Doar 2189 de votanți au fost din categoria 18-24 de ani și 4151 din categoria de vârstă 25-34 de ani.

În municipiul Suceava votaseră până la ora 11:00 un număr de 9.670 alegători, reprezentând 9,28 la sută din numărul total de alegători din municipiu de 104.092.


Intră acum și în grupul de