Prefectul Mirela Adomnicăi, de Ziua Bucovinei, a făcut un apel ca noul guvern să continue programul prin care copiii care învață în școli românești din Ucraina în limba română să fie continuat: Măcar atât să putem face pentru ei


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, joi, la ședința solemnă de Ziua Bucovinei, organizată în Palatul Administrativ, că sărbătoarea este ușor umbrită de faptul că se împlinesc 79 de ani de când Bucovina a fost divizată, iar o parte din această regiune se află în Ucraina.

Ea a adăugat că în urmă cu doi ani, primarul comunei ucrainenene Mahala unde trăiește o comunitate importantă de etnici români, a spus, cu lacrimi în ochi, că e greu să-ți păstrezi identitatea națională mai ales că este foarte greu să poată vorbi limba română.

Prefectul a amintit că din anul 2018, Guvernul României a inițiat un program de burse pentru copiii care învață în limba română în școli românești din Ucraina.

Ea a precizat că s-au acordat deja burse pentru copiii care au început școala anul trecut și anul acesta, cei din clasa întâi și clasa a doua.

Adomnicăi a făcut un apel președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care are o bună legătură și o bună comunicare cu președintele României, cu actualul Guvern și cu actualul premier, Ludovic Orban, ca acest program să continue și în 2020 astfel încât copiii care învață limba română într-o școală românească din Ucraina să poată învăța limba română.

Ea a spus că măcar atât să se poată face pentru cei care locuiesc acum în partea de nord a Bucovinei. (T.B.)


Intră acum și în grupul de