Un sfert de miliard de euro pentru extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată din județul Suceava. Gheorghe Flutur: Acest proiect este un pas uriaș spre confort și civilizație. Peste 226.000 de suceveni vor beneficia de acest proiect foarte amplu


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că în data de 16 decembrie, la ora 12:00 la Ministerul Fondurilor Europene va fi semnat proiectul de extindere și modernizarea sistemelor de apă potabilă și apă uzată în județul Suceava în valoare de 234 de milioane de euro de care vor beneficia peste 220.000 de suceveni.

„Este cel mai mare proiect pe care îl implementăm de aproape un sfert de miliard de euro. E un lucru bun. Durata de implementare este de patru ani”, a spus președintele Flutur.

El a arătat că prin proiect se reabilitează cinci surse de apă și se construiesc trei noi surse de apă la Vicovu de Sus, Marginea și Putna și se extinde aducțiunea de apă potabilă pe o lungime de 8,3 kilometri, dar se vor reabilita și înlocui conducte de aducțiune pe o lungime de 29,4 km.

Totodată, se vor construi cinci rezervoare de apă noi cu capacități între 500 și 3000 de mc și se reabilitează 13 rezervoare și se construiesc 22 de stații de pompare a apei potabile și se vor reabilita patru stații.

În ceea ce privește distribuția apei potabile vor fi montate conducte noi pe o lungime de 295 de kilometri și se vor reabilita 18,9 kilometri de conducte.

Președintele Gheorghe Flutur a mai spus că în ceea ce privește apa uzată va fi extinsă rețeaua de conducte cu 321 de kilometri și se vor reabilita 4,6 kilometri, dar că se vor construi și 107 stații de pompare a apei uzate.

Mai mult, prin proiect vor fi construite patru noi stații de epurare la Vicovu de Sus, Marginea, Putna și Dolhasca și se vor reabilita stațiile de epurare de la Suceava, Siret și Câmpulung Moldovenesc și 40 de kilometri de rețele de refulare a apei uzate spre râuri.

„E un proiect foarte amplu”, a spus Flutur.

El a menționat că potrivit datelor pe care le-a obținut de la operatorul regional de apă ACET Suceava, consumul lunar mediu pe persoană este de 2,3 mc de apă, iar gradul de conectare este aproape de 90 la sută în urban și de 75 la sută în urbanul mic și rural.

„Acest proiect este un pas uriaș spre confort și civilizație”, a declarat președintele CJ Suceava.

El a explicat că din 2020 vor veni cheltuieli noi în ceea ce privește gestionarea apei uzate, iar costurile provin mai ales din nămolurile rezultate în urma epurării apei uzate care trebuiesc neutralizate.

„Sunt directive europene pe care trebuie să le explicăm”, a spus Flutur care a menționat că a cerut specialiștilor din CJ Suceava și ACET să explice în fiecare localitate inclusă ce înseamnă acest proiect din punct de vedere al avantajelor și obligațiilor.

La rândul său, liderul consilierilor județeni PSD, Mihai Grozavu, a apreciat importanța acestui proiect și consideră că după ce va fi implementat județul Suceava va atinge în acest domeniu nivelul din Uniunea Europeană.

Consiliul Județean Suceava a aprobat, joi, Planul anual de evoluție a tarifelor pentru furnizarea serviciilor publice de alimentare cu apă, colectare și tratare ape uzate conform rezultatelor Analizei Cost – Beneficiu pentru Proiectul regional “Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă. uzată din județul Suceava,în perioada 2014 – 2020”

Astfel, potrivit planului, de la prețul apei potabile va crește de 4,58 de lei fără TVA/mc în 2019 la 4,70 lei/mc în 2020 ( creștere de 2,7%), la 4,85 lei/mc în 2021 (creștere de 3,2 %), la 4,91 lei/mc în 2022 (creștere de 1,2%) și la 4,96 lei/mc (creștere de 1%).

În ceea ce privește prețul apei uzate, tariful va crește de la 3,16 lei/mc fără TVA la 3,48 de lei/mc în 2020 (creștere de 10,1%), la 3,55 lei/mc în 2021 (creștere de 2%) la 3,83 lei/mc în 2022 (creștere de 8%) și la 4,51 lei/mc în 2023 (creștere de 17,8%).

Prin proiectul “Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Suceava, în perioada 2014-2020”, promovat prin Programul Operațional  Infrastructură  Mare (POIM) continuă procesul investițional derulat prin POS Mediu 2007-2013 și sunt propuse investiții pentru modernizarea sistemelor de apă și apă uzată în 14 localități din județul Suceava respectiv în localitățile: Suceava, Șcheia, Salcea, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Vicovu de Sus, Marginea, Siret, Sucevița, Putna, Dolhasca, și Mitocu Dragomirnei,  în valoare totală de 234.476.395 euro, beneficiari fiind   aproximativ  226.000 locuitori.


Intră acum și în grupul de