S-a înecat sub privirile copilului de 5 ani


Intră acum și în grupul de

Detaşamentul de Pompieri Suceava a intervenit joi, dimineaţă cu o autospecială şi o barcă pneumatică pentru recuperarea unei persoane de sex masculin decedată, întru-un iaz din localitatea Băneşti, comuna Fântânele. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, la ora 10:12 prin serviciul 112 a fost înecul, cadavrul fiind găsit la fundul lacului, în mâl şi apoi recuperat cu accesoriile din dotare.

Misiunea s-a încheiat la ora 11.00, iar corpul neînsufleţit a fost predat organelor în drept.

E. P., în vârstă de 45 ani, din comuna Fântânele, a murit înecat în timp ce încerca să se răcorească de arşiţa zilei într-un iaz din localitate, gest ce i-a fost fatal.
Mai mult, bărbatul a murit sub ochii celui mai mic din cei 4 copii. Micuţul de doar 5 ani a strigat în zadar după tatăl său pe care l-a văzut la un moment dat cum dispare sub apele iazului.

Acumularea nu are o adâncime mare, dar pe fund se află multă vegetaţie subacvatica şi straturi de nămol care se pare ca l-au împiedicat pe bărbat să mai iasă la suprafaţă.

Incidentul s-a petrecut miercuri seara, când bărbatul se afla la un cumnat de-al său pe care îl ajuta să construiască o bucătărie de vară. Pentru că se ivise o pauză de vreo două ore acesta a hotărât să meargă până la iazul din apropiere şi să se spele puţin, luându-l şi pe fiul lui de 5 ani. După ce a întrat în apă se pare că a făcut stop cardiac.

Băieţelul l-a strigat de câteva ori şi după ce a văzut că nimeni nu-i răspunde a fugit către casă. Aici nu a putut explica cu exactitate unde s-a înecat tatăl său aşa că soţia victimei l-a căutat în zadar pe marginea râului ce trece prin localitate.

Joi dimineaţă câţiva copii veniţi la scăldat au văzut corpul neînsufleţit al bărbatului pe fundul lacului şi au sunat la pompieri.

Veniţi de urgenţă aceştia nu au putut decât să scoată victima la mal.
Bărbatul era căsătorit de mai mult timp, are 3 copii, ceilalţi doi fiind plecaţi la muncă în străinătate iar cel mic are doar cinci ani.


Intră acum și în grupul de