Reţea de trafic de migranţi, destrămată


Intră acum și în grupul de

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Suceava, subcomisar Ilie Poroch- Seriţan, o reţea de migraţie ilegală, ce acţiona pe relaţia R. Moldova – România – Italia şi Spania a fost anihilată de poliţiştii de frontieră suceveni, împreună cu lucrătorii B.C.C.O. Suceava, sub coordonarea DIICOT – Biroul Teritorial Suceava.

Acesta a precizat vineri, că gruparea infracţională era formată din persoane din R. Ucraina şi cetăţeni români din judeţele Sălaj şi Cluj şi avea ca obiect de activitate traficul de migranţi, prin racolarea de cetăţeni moldoveni, cazarea acestora pe teritoriul României şi transportul lor până la frontiera de vest, de unde intenţionau să-i scoată ilegal din ţară, folosindu-se de cărţi de identitate false sau ascunzându-i în TIR-uri.

„Migranţii, a căror intenţie era ajungerea în spaţiul Schengen pentru găsirea unui loc de muncă, au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră din vestul ţării, în timp ce intenţionau să treacă fraudulos graniţa. Cetăţenii moldoveni plăteau traficanţilor sume cuprinse între 3.000 şi 5.000 de euro de persoană” spune subcomisar Poroch.
Potrivit acestuia, începând cu luna martie a anului 2008, poliţişti de frontieră din cadrul I.J.P.F. Suceava, împreuna cu poliţişti din cadrul B.C.C.O. Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul Serviciului Teritorial Suceava al D.I.I.C.O.T., au desfăşurat activităţi operative complexe privind monitorizarea unei asociaţii infracţionale constituită în vederea săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.
Iniţial s-a stabilit că din reţea fac parte trei cetăţeni ucraineni: B. Valentin., în vârstă de 30 ani, A. Vitalii, în vârstă de 31 ani, A. Marchel, în vârstă de 43 ani şi trei cetăţeni români: M. Viore,l în vârstă de 32 ani, din Sălaj, T. Dorian, în vârstă de 38 ani şi R.Bogdan, în vârstă de 30 ani, ambii din judeţul Cluj. Aceştia au facilitat intrarea legala în România a 35 de cetăţeni din Republica Moldova care intenţionau să ajungă în Italia ori Spania.

Pentru identificarea şi reţinerea membrilor reţelei, s-a realizat un schimb operativ de date şi informaţii între IJPF Suceava şi BCCO Suceava, sub coordonarea procurorilor DIICOT Suceava, scopul fiind probarea întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi.

În urma investigaţiilor efectuate şi a monitorizării grupării, poliţiştii de frontieră au stabilit că traficanţii, având contacte în mediile infracţionale, cu ajutorul a diverse persoane, racolau cetăţeni moldoveni interesaţi să ajungă în vestul Europei, cărora le procurau vize pentru intrarea în România. Totodată, aceştia organizau întreaga activitate de racolare, găzduire şi transport a migranţilor, cetăţeni moldoveni, până la frontiera de vest a ţării, de unde intenţionau să ajungă ilegal în Italia şi Spania. Astfel, după intrarea legală în România, în baza unor invitaţii ale traficanţilor- cetăţeni români, cetăţenii moldoveni erau îndrumaţi de către membrii asociaţiei infracţionale să meargă spre oraşe din vestul României – Cluj, Arad, Oradea, Timişoara, cu mijloace de transport puse la dispoziţiei de traficanţi.
Ajunşi acolo, migrantilor li se înmânau cărţi de identitate româneşti false ori erau ascunşi pe timp de noapte în automarfare, după care se îndreptau către frontiera de vest a României, încercând să treacă ilegal graniţa. Conform propriilor declaraţii, cetăţenii moldoveni au plătit traficanţilor sume cuprinse între 3.000 şi 5.000 de euro de persoană.

„În urma informaţiilor deţinute şi a monitorizării activităţii reţelei, toţi migranţii au fost reţinuţi în timp ce intenţionau să iasă ilegal din România, pe numele lor fiind întocmite dosare penale pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei, fiind prezentaţi procurorilor, în vederea luării măsurilor legale. Totodată, poliţiştii de frontieră, în colaborare cu lucrătorii B.C.C.O. Suceava, sub coordonarea DIICOT-Biroul Teritorial Suceava, au procedat la monitorizarea traficanţilor, acţiune care s-a finalizat cu prinderea acestora”, menţionează purtătorul de cuvânt al IJPF Suceava.

În urma cercetărilor efectuate şi a probelor administrate, cele şase persoane implicate au fost trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru săvârşire de infracţiuni, trafic de migranţi şi complicitate la trafic de migranţi.


Intră acum și în grupul de