Primăria Suceava a încasat anul trecut aproape 900.000 de lei din administrarea celor 549 de locuri de parcare cu plată. Lucian Harșovschi: Din păcate, puțini utilizatori au făcut plăți cu cardul sau prin SMS.




Primăria municipiului Suceava a încasat în cursul anului 2019 aproape 900.000 de lei din administrarea parcărilor cu plată, cea mai solicitată parcare fiind cea aferentă Complexului Comercial Bucovina.

Potrivit viceprimarului Sucevei Lucian Harșovschi, din anul 2016, Primăria Municipiului Suceava administrează parcări cu plată în care funcționează sistemul de autotaxare.

El a spus că în anul 2019, în municipiu au funcționat opt parcări cu plată la Piața Centrală, Compex Comercial Bucovina, Hotel Bucovina, Ștefan cel Mare, IPJ Suceava și Dorna, și două subterane în zona centrală însumând un număr de 549 locuri de parcare.

Viceprimarul a arătat că în ceea ce privește încasările, în anului 2019 au fost încasări totale de 874.496,2 lei, spre deosebire de anul 2018, când încasările au fost în valoare de 662.577 lei.

Lucian Harșovschi a subliniat că parcarea din zona magazinului Bucovina a fost cea mai solicitată, încasând 205.825,1 lei în cursul anului 2019.

El a amintit că din luna octombrie a anului 2019, plata s-a putut realiza și prin SMS, cu cardul bancar și prin intermediul aplicației mobile.

”Din păcate încasările prin SMS a fost doar de 1.593 lei, iar cu cardul de 463 lei”, a spus Lucian Harșovschi.

Viceprimarul a precizat că tariful de parcare este de 2 lei/oră, iar în cazul parcărilor subterane tariful este la jumătate de 1 leu/oră.

loading...