Cerşetoare prinse la furat

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Cornu Luncii au fost sesizaţi marţi, la ora 15 despre faptul că din locuinţa lui A. Leontina, în aceeaşi zi, persoane necunoscute au sustras mai multe bunuri şi alimente. Potrivit IPJ Suceava, în urma măsurilor întreprinse au fost depistate B. Daniela ,de 20 ani din comuna Voitinel şi G. Mihaela, de 22 ani, din comuna Păltinoasa. În urma cercetărilor, au fost descoperite bunurile sustrase din locuinţa părţii vătămate A. Leontina, acestea fiind ascunse sub un pod, în apropierea locului de comitere a faptei.

Din cercetări s-a stabilit că persoanele suspecte în jurul orei 13.00, în timp ce se deplasau pe raza localităţii Cornu Luncii pentru a cerşi, au observat că la locuinţa părţii vătămate nu se afla nici o persoană, au pătruns în curte şi în locuinţă folosind o cheie pe care au găsit-o într-o anexă, iar din interior au sustras un radiocasetofon, un ceas de mână, mai multe alimente şi conserve precum şi o sumă de bani, prejudiciul estimat de partea vătămată fiind de circa 200 lei, recuperat în totalitate.

În baza probatoriului administrat, B. Daniela şi G. Mihaela urmau a fi conduse, miercuri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni unde se va propune o măsură privativă de libertate, pentru comiterea infracţiunii de „furt calificat”.
În urma cercetărilor, au fost descoperite bunurile sustrase din locuinţa părţii vătămate A. Leontina, acestea fiind ascunse sub un pod, în apropierea locului de comitere a faptei.