Ziua regiunii bavareze Schwaben va fi sărbătorită la Suceava în data de 8 august

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat miercuri că în data de 8 august va fi sărbătorită, la Suceava, Ziua regiunii Schwaben din regiunea germană Bavaria, cu care judeţul Suceava este partener din 1997.

Şeful deliberativului judeţean a precizat că manifestările vor debuta cu deschiderea Biroului Informaţional al Regiunii Schwaben de la „Casa Prieteniei” şi vor include vernisajul de la Complexul Muzeal al Bucovine al expoziţiei „Culorile Europei” a lui Manfred Iacob Vogt, precum şi dineul oficial oferit de preşedintele Consiliului Regional Schwaben, Jurgen Reichert, la Conacul Domnesc. În cadrul acţiunii vor mai fi incluse şi un circuit al mănăstirilor din judeţ şi o seară Schwaben ce se va desfăşura în Muzeul Satului Bucovinean cu preparate şi tradiţii ale regiunii bavareze.

În mai 2009, s-a împlinit 12 ani de la parafarea parteneriatului între Regiunea Schwaben şi judeţul Suceava, al cărui iniţiator şi artizan principal a fost dr. Georg Simnacher. În 2007, la un deceniu de la semnarea acordului dr. Georg Simnacher, fost preşedinte al Consiliului Regional Schwaben, Landul Bavaria, Germania, a fost făcut cetăţean de onoare al judeţului.

Judeţul Suceava mai are parteneriate cu Mayenne (Franţa), Departamentul de Nord (Franţa), Cernăuţi şi Ivanofrankovsk (Ucraina), Silezia (Polonia), Drenthe (Olanda) şi Abruzzo (Italia). Tot în 2007, s-a extins aria colaborărilor şi în afara Europei, stabilindu-se contacte de colaborare cu regiuni din Republica Coreea şi China.