Beat la volan şi cu permis de conducere fals

Poliţiştii suceveni au depistat în trafic un şofer beat şi cu permis de conducere fals. Potrivit IPJ Suceava, în noaptea de 30/31.07.2009 în jurul orei 00.20, o patrulă de siguranţă publică, în timp ce se afla în serviciul de patrulare în zona centrală a municipiului Suceava, s-a sesizat despre faptul că un autoturism este condus de un tânăr aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma opririi regulamentare efectuate de către poliţişti, s-a constatat faptul că cel care conducea respectivul autoturism este C. Ion, de 27 ani, din municipiul Suceava şi în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,22 MG./L alcool pur în aer expirat.

Acesta a fost amendat iar permisul reţinut.
Vineri, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că permisul de conducere este fals, acesta nefigurând în baza de date ca fiind posesor de permis de conducere.

„Şoferul” de ocazie a fost invitat la sediul poliţiei unde s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autovehicol pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi uz de fals, cercetările fiind continuate de lucrătorii Biroului Poliţiei Rutiere Suceava.