Muniţie din Al Doilea Război Mondial găsită în gospodării din Bereşti şi Tătaru

Lucrările efectuate în gospodăriile sucevenilor scot la suprafaţă muniţii de război. Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, condusă de lt.col. Anton Cristinel a intervenit la două asemenea eveniment. Potrivit ISU Suceava, vineri, la ora 13.30, o autospecială pirotehnică s-a deplasat în localitatea Bereşti, la gospodăria lui C. Ion pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea unei grenade de mână defensivă.

Elementul de muniţie a fost descoperit de către proprietar în timp ce executa lucrări agricole, în apropierea locuinţei. Acesta a anunţat lucrătorii postului de poliţie local, care au sesizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

În urma cercetării şi detectării zonei, echipa pirotehnică a identificat şi ridicat o grenadă de mână defensivă, provenind din Al Doilea Război Mondial. S-a cercetat şi detectat amănunţit zona respectivă, după care au făcut un instructaj cu proprietarii privind modul de comportare în astfel de situaţii.

Acelaşi echipaj a intervenit, sâmbătă, la ora 07.40, pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea unei bombe explozive, în localitatea Tătaru, comuna Poiana Stampei, la gospodăria Elenei I.

În curtea acesteia s-a găsit o bombă explozivă de aruncător calibru 82 mm provenind din Al Doilea Război Mondial.În ambele cazuri pirotehnicienii au desfăşurat operaţiunile specifice în astfel de cazuri, luând măsuri de securizare şi evacuare a populaţiei din zonă.

Muniţia a fost transportată în condiţii de maximă siguranţă şi depozitată provizoriu până la distrugerea controlată, într-un poligon autorizat.