Cod galben de vânt puternic în zona de munte a județului Suceava până luni seara. Vântul va sufla și cu 100 km/h

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o avertizare cod galben de vânt puternic care include și zona de munte a județului Suceava.

Potrivit ANM, atenționarea intră în vigoare în noaptea de duminică spre luni la ora 2:00 și este valabilă până la ora 22:00.

În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu viteze în general de 70…80 km/h, iar la altitudini mari rafalele vor depăși 90…100 km/h.

La peste 1700 m, îndeosebi din Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali vor predomina ninsorile și local va fi viscol.

ANM a mai emis și o altă avertizare cod galben valabilă în cursul zilei luni de la ora 06:00 până la ora 18:00, fiind vizate în special zonele Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, dar și zona de munte a județului Suceava, fiind vizate pe lângă intensificări ale vântului și  manifestări de instabilitate atmosferică

În intervalul menționat, temporar vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș, cu viteze în general între 60 și 80 km/h.

Pentru perioade scurte de timp, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta local prin averse, descărcări electrice și, posibil, vijelii și grindină.

ANM notează că intensificări ale vântului vor fi și în Moldova și Dobrogea, cu viteze în general de 40…50 km/h.

loading...