I-a luat foc camera de la o lumânare uitată aprinsă


Intră acum și în grupul de

O lumânare uitată aprinsă a fost la un pas de a incendia, vineri dimineaţă, o casă din Mitoc. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, prin serviciul 112, la ora 05:27 a fost anunţat existenţa unui incendiu în locuinţa cetăţenei Lăcrămioara B., din localitatea Mitocu Dragomirnei, astfel că Detaşamentul de pompieri Suceava a intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea focului.

Când cele două maşini au ajuns la faţa locului, incendiul se manifesta într-o cameră de locuit, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie.

Flăcările au fost stinse până la ora 06.30. Au ars un pat, un covor şi alte bunuri casnice aflate în interiorul camerei şi s-a degradat tencuiala încăperii, pagubele fiind minime.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit de la o lumânare aprinsă nesupravegheată.

Pompierii au salvat casa de locuit, în valoare de aproximativ 40.000 lei.


Intră acum și în grupul de