Apă caldă la robinetele sucevenilor, abia după 15 octombrie (VIDEO)

Sucevenii ar putea avea din nou apă caldă la robinete abia după data de 15 octombrie, în condiţiile în care lucrările de înlocuire a conductelor magistrale ar urma să se încheie la 1 octombrie, a declarat miercuri, primarul Ion Lungu. Acesta şi-a cerut scuze populaţiei pentru că pe parcursul verii nu s-a livrat apă caldă, dar a subliniat că aceste lucrări, care au o garanţie de 70 de ani, trebuie făcute în acest an.

Edilul-şef al Sucevei a explicat că suma de zece milioane de euro pentru aceste lucrări pe care o are Primăria din creditul pentru proiectul judeţean de utilităţi, este ţinută în Trezorerie, în lei, şi că riscă să se devalorizeze, apreciind că până în prezent devalorizarea nu a fost mare, în condiţiile în care banii au intrat în Trezorerie în luna martie. „Nu se ştie care va fi cursul şi vrem să cheltuim banii în condiţii de eficienţă”, a spus primarul, arătând că municipalitatea trebuie să folosească în acest an suma de zece milioane de euro pentru reabilitarea magistralelor de termoficare.

Lungu a mai spus că actualele conducte magistrale au pierderi tehnologice de peste 40 la sută, ceea ce determină costuri sporite pentru asigurarea încălzirii oraşului. „După ce vom înlocui conductele vom reduce pierderile, iar Termica va investi mai puţini bani pentru producerea agentului termic”, a explicat primarul Sucevei.

El a mai spus că după iarna aceasta se va stabili strategia privind termoficarea în municipiu şi consideră că soluţia este construcţia unei noi centrale de cogenerare de înaltă performanţă, într-un parteneriat cu o firmă care să facă o asemenea investiţie ce se ridică la 20-25 de milioane de euro.