Intră acum și în grupul de
Parchetul Judecătoriei Suceava a anunțat că procurorii au declanșat o anchetă penală „in rem” pentru „zădărnicirea combaterii bolilor” și „abuz în serviciu” în cazul infectărilor cu noul coronavirus de la Spitalul Județean Suceava.
Potrivit unui comunicat de presă, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, examinând mai multe articole din data de 23.03.2020, publicate în mediul on-line, în temeiul dispoziţiilor art. 292 Cod pr. Penală, s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunilor de „zădărnicirea combaterii bolilor” prev. de art. 352 din C. pen. şi “abuz în serviciu”, în sensul că, la nivelul instituţiilor judeţului Suceava nu au fost respectate măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.
Totodată, din conţinutul publicaţiilor on-line a rezultat faptul că anumiţi funcţionari publici din sistemul medical, şi-au exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere intereselor legitime ale cetăţenilor, prin aceea că, în contextul pandemiei existente la nivel mondial, au solicitat cadrelor medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou Suceava”, prezenţa, la data de 23.03.2020, la serviciu, a persoanelor testate pozitiv, negativ şi a celor suspecte, rezultând într-o posibilă contaminare, în masă.
„În acest context, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a dispus începerea urmăririi penale, in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sus-menţionate, cauză aflată în urmărire penală proprie, cu sprijinul structurilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, bazată pe o comunicare interinstituţională şi cu respectarea măsurilor sanitar-epidemiologice”, arată Parchetul Judecătoriei Suceava.
Sursa citată precizează că cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptelor şi a stabilirii răspunderii penale a tuturor participanților, urmând ca cercetările să fie extinse şi sub aspectul săvârşirii altor infracţiuni şi al lămuririi cauzei sub toate aspectele.
La SJU Suceava un număr de 72 de cadre medicale au fost testate pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus iar cei 1300 de angajați sunt în izolare, a anunțat, luni seara, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru.
Intră acum și în grupul de