Deputatul Cătălin Nechifor a lansat un apel împotriva transformării Spitalului Județean Suceava în spital pentru tratarea COVID-19. Un județ cu 700.000 de locuitori nu poate fi lăsat fără spital județean. După ce se va termina pandemia va fi compromis medical și va trebui dezafectat și demolat


Intră acum și în grupul de

Deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, vicepreședinte al Pro România, a lansat un apel împotriva transformării Spitalului Județean de Urgență Suceava în spital regional Covid 19.

„Nu vrem transformarea Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou de la Suceava în Spital Regional Covid19”, este tema apelului, iar Cătălin Nechifor a prezentat soluția unui spital militar de campanie drept una corectă.

El a arătat că vârful pandemic în România va fi între Paștele Catolic si cel Ortodox și consideră că acesta va fi probabil primul val și singurul dacă acum se iau măsuri corecte.

„Asta înseamnă că ne trebuie soluții care se pot aplica de îndată”, arată parlamentarul sucevean.

El a estimat că Suceava are în prezent circa 20% din persoanele afectate la nivel național, iar darea în exploatare a Spitalului de la Fălticeni este, din păcate, imposibil de făcut în câteva zile pentru că e nevoie de achiziții internaționale, plată, transport, montaj, verificare și instruirea personalului care va opera echipamentele medicale, dar și angajați medici, asistente medicale, infirmieri.

Nechifor spune însă că Spitalul Fălticeni trebuie pus în funcțiune cât mai urgent pentru viitor.

„Transformarea Spitalului Județean Suceava în Spital Regional Covid19 este o MARE GREȘEALĂ. Un județ cu 700 mii locuitori nu poate fi lăsat fără spital județean. Să crezi că poți duce totul la Rădăuți, Iași, Botoșani, Pașcani nu e o soluție. Dacă și acolo se întâmplă la fel!? Ce faci? Și la Rădăuți deja sunt suspiciuni și la Iași, la gastro-enterologie, la Sfântul Spiridon, la fel!!!”, a arătat Nechifor.

Potrivit acestuia un spital militar de campanie pentru Covid19 poate fi operaționalizat în câteva zile.

„E nevoie de un spațiu existent, cu acces la resurse, apă, canal, curent, etc. Există săli de sport, spații private, inclusiv săli de evenimente/nunți în care se pot acomoda sute de paturi, cu dotarea de rigoare: ventilatoare mecanice, echipamente de suport și măsurare a functiilor vitale, etc. Armata are medici și asistente care pot veni aici, la Suceava”, a mai adăugat deputatul.

El subliniază că o prioritate este salvarea SJU Suceava.

„Spitalul Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou de la Suceva trebuie salvat. Poate fi dezinfectat, poate fi pus din nou în funcțiune și trebuie lăsat să facă ceea ce a fost gândit să facă”, consideră Nechifor.

El a arătat că sunt 700.000 de oameni care au nevoie de servicii medicale de specialitate și de urgență la noi în județ și nu în altă parte.

„Dacă se insistă pe transformarea spitalului județean în regional de Covid19 vom avea următoarele situații :- vom deveni ceea ce este Bergamo pentru Lombardia, aici vor fi aduși din toată zona de nord est pacienți infectați, va fi necesară construirea unui crematoriu, spitalul actual va deveni istorie, după ce se va termina pandemia va fi compromis medical și va trebui dezafectat și demolat”, a explicat parlamentarul.

De menționat este că și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a apreciat că ar trebui ca doar zona Spitalului vechi să fie folosită pentru tratarea pacienților cu Covid 19, iar primarul Ion Lungu a cerut Ministerului Sănătății să găsească o altă variantă de spital pentru noul coronavirus.


Intră acum și în grupul de