SJU Suceava a reuşit să organizeze în timp record un laborator de biologie moleculară unde vor fi efectuate analizele pentru diagnosticarea infecţiei cu COVID-19

Managerul interimar al SJU Suceava, dr. Florin Filip, a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, că începând de azi, spitalul sucevean are un laborator de biologie moleculară, unde vor fi efectuate analizele necesare în diagnosticarea infecţiei cu Covid-19. Organizarea în timp record a unui astfel de laborator reprezintă o performanţă ce aparţine echipei de proiect formată din patru specialişti, respectiv un medic primar de medicină de laborator, un chimist, un asistent de laborator, toţi trei angajaţi ai spitalului, şi un doctor în biologie de la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, “care, împreună, construiesc o nouă linie de apărare în lupta cu pandemia CoVid-19”.

În comunicatul de presă se precizează că primele teste au fost deja realizate folosindu-se echipamentul de RT-PCR, pus la dispoziţie de Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, la iniţiativa prof.univ.dr. Mihai Dimian, prorector cu activitatea ştiinţifică, iar donaţiile de echipamente sunt aşteptate în perioada imediat următoare, când capacitatea de lucru va creşte.

 În documentul respectiv se subliniază că “prioritatea zero a corpului medical al spitalului a fost şi rămâne grija faţă de pacienţi şi dorinţa de a asigura asistenţa medicală la cel mai înalt nivel calitativ la Suceava. Rezultatele sunt cu atât mai impresionante cu cât Suceava este printre cele câteva oraşe care a reuşit să organizeze în timp record un astfel de laborator”

“Un laborator de biologie moleculară se organizează în câteva luni. Noi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, am reuşit să facem asta într-o săptămână. Suntem la început, presiunea este foarte mare, dar suntem motivaţi să luptăm cu toate resursele pentru a ieşi învingători. Este un pas mic pentru omenire, dar un pas uriaş pentru noi, medicii, chimiştii şi cercetătorii suceveni. Prin efortul nostru, pacienţii vor putea primi rezultatele în timp mai scurt, iar noi vom putea susţine cu succes munca de triaj derulată de către colegii noştri care acţionează în spital, în condiţii de mare stres”,  au declarat dr. Roxana Filip, medic primar medicină de laborator din cadrul SJU Suceava şi biolog Dr. Andrei Lobiuc  de la Universitatea suceveană, care fac parte din echipa care lucrează în noul laborator de biologie moleculară.

În comunicatul de presă se mai arată că funcţionarea laboratorului Spitalului Judeţean de Urgenţă de la Suceava fost avizată prin Ordinul nr. 523/27 martie 2020, semnat de către Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, care include şi alte câteva spitale, majoritatea din centrele universitare ale României, cu facultăţi de medicină, iar ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea I ,nr. 258/30.03.2020.

Managerul SJU Suceava a mai transmis că reprezentanţii spitalului vor emite “în mod constant şi transparent” declaraţii de presă vizând evoluţia situaţiei pacienţilor internaţi cu Covid-19, înţelegând “pe deplin nevoia constantă de informare publică, cu privire la operaţiunile derulate în spital de către corpul medical, precum şi la măsurile luate la nivel de management atât pentru siguranţa pacienţilor, cât şi pentru protecţia corpului medical şi administrativ aflat în prima linie de expunere la infectarea cu coronavirus”.

“Mulţumim tuturor celor ce sprijină eforturile noastre şi ne exprimăm recunoştinţa pentru solidaritatea arătată corpului medical al spitalului”, a declarat conducerea spitalului în numele tuturor medicilor, asistenţilor, infirmierilor, brancardierilor şi personalului administrativ implicat, zi şi noapte, în lupta cu coronavirusul.

(LB)

loading...