CFR Călători face precizări privind măsurile adoptate în urma instituirii carantinei în municipiul Suceava şi în zona limitrofă


Intră acum și în grupul de

CFR Călători a anunţat, marţi, într-o informare publicată pe site-ul instituţiei, măsurile luate în urma adoptării Ordonanţei Militare nr.6 din data de 30 martie 2020 prin care s-a stabilit carantinarea municipiului Suceava şi a zonei limitrofe, ce include opt comune.

CFR Călători a informat că va emite tichete de călătorie pentru municipiul Suceava şi zona limitrofă doar persoanelor persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități

economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor, aşa cum prevede Articolul 3 din Ordonanţa Militară nr.6 din data de 30.03.2020.

CFR Călători precizează că eliberarea legitimațiilor de călătorie se face în baza adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu.

“Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul nostru din staţii sau: 

– 0219521 – INFO CFR (trafic intern).

– numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/

– în aplicația TRENUL MEU (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren sau pe https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Trains), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

– pe site-ul companiei cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor”, menţionează sursa citată.

 CFR Călători transmite că pentru călătorii care au bilete cumpărate la trenurile internaționale suspendate aceştia pot solicita restituirea integrală a contravalorii legitimațiilor de călătorie.

“Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile cu circulație suspendată în trafic intern vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie”, mai informează CFR Călători pe site-ul instituţiei.

(LB)


Intră acum și în grupul de