Primarul Ion Lungu spune că nu există motive de panică în urma carantinării municipiului Suceava: Ne dă ocazia să acționăm mai concret pentru a combate noul coronavirus


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a transmis, marți, un mesaj în care face precizări după intrarea în vigoare a Ordonanței Militare prin care municipiul Suceava și localitățile limitrofe au intrat în carantină.

„Carantina ne dă ocazia să acționăm mai concret pentru a combate noul Coronavirus (COVID-19) și pentru a putea identifica mai rapid persoanele infectate și să le tratăm”, a arătat Ion Lungu.

Primarul arată că chiar dacă la prima vedere pare o măsură dură, aceasta pe termen lung se va dovedi a fi una bună pentru comunitatea noastră, deoarece ne va da ocazia să ieșim cât mai repede din această criză și să revenim la viața noastră normală.

Ion Lungu a precizat că toate serviciile publice vor continua să funcționeze normal, doar că vor fi efective reduse, iar magazinele, benzinăriile, farmaciile, magazinele veterinare vor rămâne în continuare deschise și se vor aproviziona la același nivel ca până acum, nu trebuie să ne panicăm.

„Aveți posibilitatea de a merge în continuare la serviciu (chiar dacă activitatea economică este situată în zona de carantină), respectând evident măsurile în vigoare.Agenții economici care fac transport de marfă (indiferent de natura acestuia), cei care furnizează  materiile prime, resursele necesare desfășurării activităților economice în zona carantinată, precum și cei care asigură aprovizionarea populației, au voie să intre și să iasă din zona carantinată”, a menționat primarul.

El a subliniat că municipalitatea suceveană face tot posibilul să ajute Spitalul Județean și personalul acestuia, în aceste momente dificile.

Primarul a mai declarat că de îndată ce va ajunge din Coreea de Sud aparatul tip RT PCR pentru testarea a noului coronavirus (COVID-19), se va începe testarea populației, având prioritate cei aflați în linia I.

„Nu suntem uitați de restul României!Prim-ministrul Ludovic Orban m-a asigurat că suntem prioritatea ZERO pentru Guvern, în acest moment. De asemenea, țin legătura în permanență cu ministru Sănătății Nelu Tătaru și cu secretarul  de stat dr. Raed Arafat pentru a găsi cele mai bune soluții pentru limitarea pe cât posibil a răspândirii acestui virus”, a menționat primarul.

Ion Lungu a reamintit că Primăria Municipiului Suceava a pus la dispoziție un număr de telefon direct, de la cabinetul primarului, DESTINAT EXCLUSIV CETĂȚENILOR MUNICIPIULUI SUCEAVA – (0230) 210 678, la care se pot ridica probleme legate de noul Coronavirus (COVID -19), linia fiind funcțională între orele 8:00 – 22:00, de Luni până Sâmbătă inclusiv.

„Vom reuși împreună prin calm, disciplină, unitate, responsabilitate, DISTANȚARE SOCIALĂ și cu AJUTORUL Bunului Dumnezeu, să depășim cea mai grea încercare din istoria recentă a omenirii”, a transmis Ion Lungu.


Intră acum și în grupul de