Viceprimarul Lucian Harșovschi: Vrem să deschidem cât mai repede orașul și o putem face dacă sucevenii sunt responsabili. Acum nu este momentul pentru plimbări//VIDEO


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a declarat, miercuri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că își dorește redeschiderea în cel mai scurt timp posibil a orașului arătând că sunt afectate zeci de mii de suceveni, dar că această redeschidere va fi posibilă doar dacă se respectă carantinarea și sucevenii sunt responsabili și vor înțelege că prin măsurile luate se încearcă ruperea lanțului de transmitere a virusului.

„Lumea spune să deschidem orașul. Eu sunt în asentimentul lor și vrem să facem acest lucru, dar nu a fost o decizie a Primăriei municipiului Suceava, ci o Ordonanță Militară și trebuie să o respectăm și să o punem în aplicare. Punând-o în aplicare vom scurta acest termen de carantină”, a spus viceprimarul.

El a mai spus că nu se poate modifica programul actual de circulație al autobuzelor.

„Pentru plimbări nu este loc în acest moment în municipiul Suceava”, a spus Harșovschi.

El a arătat că deși Suceava este în perioadă de carantină, în perioadă de izolare,  în municipiul Suceava sunt încă valori ridicate ale traficului rutier și pietonal.

„Au fost discuții cu cei de la Poliție, de la Jandarmerie, cu cei care conduc această intervenție, să mai fie controale și filtre astfel încât sucevenii să înțeleagă că trebuie să stea acasă”, a spus viceprimarul.

El a arătat că s-a luat decizia restricționării traficului rutier și pietonal în zona Spitalului Județean Suceava, dar că firmele și persoanele din zonă pot să circule.

Viceprimarul a explicat că s-a luat decizia de restricționare în zona SJU Suceava pentru că e o zonă de protecție atât pentru cei care lucrează acolo cât și pentru cei care trec prin zonă, fiind o decizie a conducerii militare a spitalului.

„Vedeți ce se întâmplă la nivel național pe toate posturile. Nu suntem nici ciumați, nici diferiți față de alții, dar se pare că noi, din Bucovina, suntem fruntea și subiect de știri naționale”, a spus viceprimarul.

El a spus că dacă sucevenii vor fi responsabili vor trece peste această perioadă.


Intră acum și în grupul de