Prefectura Suceava: 1138 de persoane se află în carantină instituționalizată, iar în izolare voluntară la domiciliu – peste 3400


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a anunțat, joi, printr-un comunicat de presă, că numărul persoanelor aflate în carantină instituționalizată a crescut ușor în comparație cu ziua de ieri, fiind în prezent 1138 de persoane. Până acum, 298 de persoane au ieșit din carantină instituționalizată.

Sursa precizează că, la nivelul județului Suceava, în izolare voluntară la domiciliu sunt 3410 de persoane, iar până acum au ieșit din izolare 8020 de persoane

De asemenea, în județ mai sunt 680 de locuri disponibile pentru carantină instituționalizată.

Totodată, Prefectura menționează că forțele de ordine continuă să efectueze controale privind respectarea regimului de autoizolare la domiciliu și/ sau carantinare, privind locațiile de carantinare precum și societățile comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență.

Mai exact, verificările au vizat 4054 de persoane aflate în autoizolare/ carantină și 102 unități economice. Astfel, au fost aplicate 203 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor, cu o valoare totală de 575.500 lei.

A fost identificată o persoană care nu a respectat măsura izolării, motiv pentru care această a fost carantinată pentru o perioadă de 14 zile.

Prefectura Suceava:

„Vă reamintim că, în conformitate cu Hotărârea nr. 9 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pentru stabilirea unor măsuri obligatorii de prevenție a răspândirii riscului epidemiologic generat de noul Coronavirus, este obligatorie purtarea  mijloacelor de protecție ale gurii și nasului, de către toate categoriile de persoane indiferent de simptomatologie, în mijloacele de transport în común și în toate zonele și spațiile publice din interiorul zonei carantinate.

Acest lucru este absolut necesar pentru siguranța dumneavoastră și al celorlalți deoarece purtarea măștii sau a altor mijloace de protecție (eșarfe, fulare etc) împiedică răspândirea particulelor atunci când vorbim, tușim sau strănutăm, limitându-se astfel răspândirea virusului în comunitate și constituind o măsură suplimentară care vine în sprijinul nostru al tuturor pentru a ne proteja și a-i proteja pe ceilalți.

În cazul măștilor confecționate în casă, acestea trebuie spălate la o temperatură ridicată și obligatoriu călcate după fiecare utilizare”.


Intră acum și în grupul de