Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost externat din SJU Suceava după ce s-a vindecat de COVID-19

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost externat din SJU Suceava după ce s-a vindecat de Covid-19.

„În cursul zilei de ieri am fost informat de DSP Suceava că rezultatele ultimelor două teste privind infecția cu noul coronavirus sunt negative și că îmi pot relua activitatea zilnică”, a anunțat Flutur printr-un comunicat.

El adaugă că începând din dimineața zilei vineri, 10 aprilie, s-a prezentat la muncă, prima întâlnire de lucru având-o la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde a discutat cu secretarul de stat din Ministerul Sănătății, gen. (r) Ionel Oprea,  cu managerul militar al spitalului, colonelul medic Daniel Derioiu, și cu prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.

„Am dorit să aflu care sunt urgențele, iar din acest moment m-am alăturat pentru a fi în mijlocul celor care fac eforturi pentru normalizarea situației în județul Suceava, fiind la dispoziția lor 24 de ore din 24”, a declarat Flutur.

El a adresat sucevenilor rugămintea să respecte măsurile stabilite de autorități pentru a putea stăvili cât mai repede această pandemie.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19 și a fost internat în seara zilei de 24 martie la Spitalul Județean de Urgențe din Suceava.

loading...