Primarul Ion Lungu ia apărarea personalului medical al Laboratorului de biologie moleculară de la SJU Suceava și spune că lucrează până la epuizare ca să proceseze 250 teste la Covid-19 pe zi

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, vineri, că are obligația morală să apere doctorii din cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară de la Spitalul Județean de Urgență în fața unor acuzații publice  nefondate.

El a spus că personalul medical al acestui laborator a depus un efort deosebit în ultimele 10 zile și că s-a reușit  punerea în funcțiune a aparatul de testare RT-PCR primit de la Universitatea Suceava, dar și echipamentele donate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, dar și aparatul RT-PCR adus din Coreea de Sud și donat de Primaria Suceava.

„Astăzi, datorită sacrificiului lor, lucrând până la epuizare, și  profesionalismului de care au dat dovadă, se  fac la Suceava 250 de teste pe zi și, începând  din data de 8.04.2020, rezultatele se dau în aceeași zi”, a spus Ion Lungu.

El a făcut proba cu buletinul de analiză aparținând unei persoane care a fost  depistată  pozitiv, a fost internată, și a avut apoi două rezultate negative și este acum acasă.

„La Iași, care face testări la noul coronavirus și pentru celelalte județe din Moldova, se fac 500 de teste  zilnic”, a spus Ion Lungu.

El a arătat că nu trebuie uitat că până la  începutul lunii aprilie nu se făceau deloc teste la Suceava.

„Este prea devreme să tragem concluzii, dar cu siguranță aceste testări  vor conduce la salvarea de vieți omenești. Dragi eroi, fără niciun fel de exagerare, aveți  recunoștința comunității. Ne plecăm în fața voastră! Vă suntem alături!”, a spus Ion Lungu.

loading...