Beat criţă la volan


Intră acum și în grupul de

Deşi era foarte beat, un şofer din Todireşti nu a ezitat să se urce la volan, fiind depistat de poliţiştii din localitate. Potrivit IPJ Suceava, luni, în jurul orei 21.55, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Todireşti, în timp ce se aflau în exercitarea serviciului de patrulare pe raza comunei, pe D.C. în dreptul fostului gostat Todireşti au oprit pentru control un autoturism condus de T. Gheorghe, de 39 ani, localnic.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatului i s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.


Intră acum și în grupul de