Scoşi dintre fiarele contorsionate, în urma unui accident produs la Cumpărătura (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Detaşamentul de pompieri Suceava a intervenit joi dimineaţă, cu un echipaj de Descarcerare şi unul SMURD la un accident rutier produs pe drumul european E85, între municipiul Suceava şi localitatea Cumpărătura. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, incidentul a fost anunţat prin serviciul 112 la ora 07:20, iar când au ajuns la faţa locului, echipajele pompierilor au găsit un autoturism marca Audi A6 răsturnat pe carosabil, în urma accidentului rezultând încarcerarea celor 3 ocupanţi ai maşinii.

Imediat, pompierii au izolat şi balizat zona, au asigurat accesul rapid către victime, descarcerându-le cu accesoriile din dotare şi le-au acordat primul ajutor medical, împreună cu lucrătorii Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

S-au luat măsurile de siguranţă specifice în astfel de cazuri, respectiv deconectarea bornelor de la baterii şi verificarea eventualelor scurgeri de carburant şi lubrifiant.

Cele 3 victime, C. D., F. D. şi G. M, au fost transportate la Spitalul Judeţean pentru investigaţii amănunţite.


Intră acum și în grupul de