Acasă Actualitate Medicul urgentist Bogdan Bondaru: Aștept să se repare nedreptatea uriașă care mi-a...

Medicul urgentist Bogdan Bondaru: Aștept să se repare nedreptatea uriașă care mi-a fost făcută și care îmi pătează o muncă enormă depusă în peste 10 ani de zile în condiții de stres, dar întotdeauna alături de pacienți


Intră acum și în grupul de

Medicul urgentist sucevean Bogdan Bondaru a dezavuat toate acuzele care i-au fost aduse pe nedrept după ce în spațiul public a apărut informația că ar fi fost cercetat de comisia de disciplină pentru că ar fi interzis unor asistente medicale să poarte echipament de protecție.

Într-o postare pe pagina sa de socializare, medicul Bogdan Bondaru spune că acuzele nefondate i-au fost aduse fără ca nimeni să se obosească să-i ceară opinia și subliniază că va merge până la capăt cu prezentarea reală a situației în caz că nu sunt dezmințite acuzele.



„Sper să fi fost erori de interpretare și comunicare, deficite de percepție a opiniilor”, a arătat Bogdan Bondaru.

El precizează că este medic primar urgențe în cadrul UPU  din Spitalul Județean Suceava și că nu a întâlnit  în timpul activității sale desfășurate în cadrul secției nici un cadru medical echipat necorespunzător, conform protocoalelor în vigoare.

Nu dețin funcție de conducere sau execuție! Nu administrez echipamente de protecție folosite pentru COVID 19! Nu decid cine și cum le folosește! Nu decid cine se expune riscului de contaminare și cine nu! Nu am interzis nici unui cadrul medical purtarea unui anumit tip de echipament! Nu am cerut nici unui cadru medical să renunțe la un anume tip de echipament! Nu am dreptul legal și nici moral să fac asta!”, a scris dr. Bondaru.

El subliniază că nu deține atribuții în acest sens și nu poate interzice și nici favoriza pe nimeni.

„Mai mult decât atât, am sprijinit și susținut cadrele medicale în circumstanțe când acestea s-au simțit nedreptățite și discriminate”, a transmis medicul sucevean.

El menționează că nu a observat în timpul activității sale, în cadrul secției, cadre medicale care să nu fi respectat protocoalele emise de Ministerul Sănătății și Spitalul Județean Suceava.

Nu am fost citat și nici prezent la vreo comisie de disciplină, dar cu toate acestea eu, unul din puținele cadre medicale prezente fără întrerupere în asigurarea activității medicale pe timpul acestei pandemii, am ajuns de la erou la “agitator””, arată medicul sucevean.

Mai mult, el spune că nu se consideră erou, ci doar un medic ce a avut șansa să lucreze în condiții mai deosebite.

„Aștept să se repare nedreptatea uriașă care mi-a fost făcută și corectarea acuzelor absurde care mi se aduc de către toți cei implicați și care îmi pătează o muncă enormă depusă în peste 10 ani de zile, în condiții de stres dar întotdeauna alături de pacienți”, a mai transmis Bogdan Bondaru.

Reamintim că Parchetul Judecătoriei Suceava a anunțat că, la sesizarea conducerii Spitalului Județean de Urgență, a declanșat o cercetare penală pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”

„În fapt, s-a reținut că, la data de 20.04.2020, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, din dispoziția medicului șef de secție, personalul medical din cadrul acestei unități, care își desfășura activitatea în sectorul suspect COVID, nu a fost echipat corespunzător, respectiv cu mască FFP3, combinezon, ochelari, vizieră, cizme și mănuși chirurgicale, potrivit Ordinului 555/2020, respectiv 533/2020.

În aceste condiții, se constată că nu au fost respectate măsurile dispuse în cadrul unității medicale, cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptelor şi a stabilirii răspunderii penale a tuturor participanților, urmând ca cercetările să fie extinse şi sub aspectul săvârşirii altor infracţiuni şi al lămuririi cauzei sub toate aspectele”, a transmis Parchetul Judecătoriei Suceava.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version