Adunarea Generală a Acţionarilor Transgaz a aprobat, marţi, preluarea conductelor de gaze naturale din judeţul Suceava


Intră acum și în grupul de

Adunarea Generală a Acţionarilor Transgaz a aprobat, marţi, preluarea, cu titlu gratuit, a conductelor de transport de gaze naturale construite în judeţul Suceava prin proiectul “Utilităţi şi mediu la standarde europene”. Transgaz va prelua astfel 101 km de conducte magistrale de gaze naturale construite până în prezent şi va continua investiţiile pe traseele Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei şi Păltinoasa-Rădăuţi.

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, în luna martie, la Suceava, că transferul la Transgaz a magistralelor de gaze naturale construite printr-un proiect al judeţului Suceava se va face printr-o formulă convenită cu Ministerul de Finanţe astfel încât ar putea să fie compensată valoarea acestora.

Prin proiectul „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”, din suma alocată pentru construcţia de magistrale de gaze naturale de 27,2 milioane de euro, au fost cheltuiţi 11,5 milioane de euro, iar din cei 232 de kilometri de magistrală prevăzuţi în program au fost realizaţi 101 kilometri, restul lucrărilor urmând să fie efectuate de Transgaz după preluarea investiţiei.

Pentru realizarea investiţiilor, Consiliul Judeţean Suceava a obţinut un credit cu garanţii guvernamentale în valoare de 86,3 milioane de euro, finanţatorul fiind Deutche Bank A.G. Londra cu care CJ Suceava a semnat un contract de împrumut ce prevede rambursarea creditului în 25 de ani, cu o perioadă de graţie de cinci ani, cu o dobândă de 3,975% la care se adaugă rata EURIBOR. Comisionul de aranjare a fost negociat la 1,05%, iar comisionul de neutilizare la 1,5%.


Intră acum și în grupul de