Încă cinci decese asociate infecției cu noul coronavirus în județul Suceava. Acestea s-au înregistrat în perioada 21-27 aprilie

Încă cinci decese asociate infecției cu noul coronavirus în județul Suceava au fost anunțate miercuri de INSP.

Acestea au fost înregistrate în perioada 21-27 aprilie.

Este vorba de un bărbat de 47 ani din județul Suceava care a fost internat în 21 aprilie în Spitalul Județean de Urgență Suceava când a și fost confirmat cu noul coronavirus.

Bărbatul a murit în 27 aprilie și mai suferea de etilism cronic, atrofie corticală și crize comițiale.

Un alt deces este al unui bărbat 58 ani din județul Suceava care a murit în 21 aprilie la domiciliu.

Acestuia i s-au recoltat probe în 22.04.2020 (fragmente necroptice) și s-a confirmat infecția cu noul coronavirus în 27 aprilie.

Bărbatul suferea de HTA, diabet zaharat tip II neglijat și a urmat tratament la domiciliu la recomandarea medicului de familie din 15.04.2020, dar a refuzat internarea.

Un alt deces este al unui bărbat de 53 de ani care a murit în data de 22 aprilie la domiciliu și nu avea condiții medicale pre-exsistente.

Al patrulea deces este al unei femei de 90 de ani din județul Suceava care a confirmat cu noul coronavirus în 12 aprilie și a murit în 27 aprilie.

 Pacienta a fost diagnosticată în data de 05.04.2020 cu ulcer gastric perforat, hemoperitoneu, hemoragie digestivă superioară și anemie severă și a fost internată în 06.04.2020 în Spitalul Județean de Urgență Suceava – Secția ATI, apoi transferată la Spitalul Municipal Rădăuți în data de 17.04.2020.

Un alt deces este al unui bărbat de 63 de ani din județul Suceava care a murit în 22 aprilie și i s-a confirmat infecția cu noul coronavirus în 28 aprilie.

Bărbatul suferea de etilism cronic și este posibilă legătura epidemiologica cu fiul întors în urmă cu circa o lună din Anglia și care este asimptomatic.

În țară numărul deceselor asociate COVID-19 a ajuns la 675.

loading...