Dan Ioan Cușnir a cerut în ședința Consiliului Județean redeschiderea urgentă a străzii principale din Suceava și o analiză a ceea ce a făcut conducerea militară la Spitalul Județean: Văd că se laudă cu ventilatoarele aduse de societatea civilă și cu unitatea ATI de la Spitalul Vechi pe care au găsit-o la cheie




 Consilierul județean PSD Dan Ioan Cușnir a cerut, joi, în cadrul ședinței on-line a Consiliului Județean Suceava redeschiderea urgentă a străzii principale din municipiul Suceava, dar și o analiză a ceea ce a făcut conducerea militară la Spitalul Județean Suceava.

„Am tot văzut că această conducere militară își arogă tot felul de realizări la Spitalul Județean Suceava. Trebuie să le aducem aminte că Spitalul Județean Suceava avea 27 de ventilatoare înainte de criza Covid-19, iar ca ordin de comparație, Spitalul din Brașov avea 9 ventilatoare”, a spus Cușnir.

El a arătat că până la 42 de ventilatoare care sunt acum la SJU Suceava diferența aparține contribuției mediului privat, ONG-uri și a bisericii catolice, unde implicarea conducerii militare este zero.

„Minciuna prin omisiune este tot minciună chiar și în armată”, a spus Cușnir.

El a mai spus că fosta conducere militară se laudă și cu unitatea de terapie intensivă de la Spitalul vechi, pe care au găsit-o la cheie când au venit aici.

„Mai mult decât atât, generalul în rezervă Oprea a generat numai scandaluri naționale. Vă aduc aminte un singur exemplu: el l-a rugat insistent pe dr. Macovei să revină, iar dr. Macovei a acceptat cu greu după care, după ce a ieșit scandal național cu revenirea lui Macovei și tot el i-a cerut demisia lui Macovei”, a spus Cușnir.

Consilierul județean sucevean l-a întrebat pe Gheorghe Flutur dacă ar călători cu un avion foarte modern dacă la manșă s-ar afla un fost pilot, sugerând că generalul Ionel Oprea este în rezervă și este acum doar un secretar de stat numit politic în funcție.

El a apreciat că e mai bine ca această conducere militară să plece cât mai repede.

„Să ne lase să ne gospodărim noi cum știm pentru că din câte am aflat eu de la spital, ei nu au făcut nimic în plus decât spălatul aleilor din curtea interioară a spitalului”, a spus Cușnir.

Mai mult el a cerut să se analizeze  în regim de urgență redeschiderea străzii principală închisă în zona Spitalului Județean.

El a reamintit că miercuri a avut loc, în zonă, un accident din cauza proastei semnalizări a „blocadei”.

Președintele Flutur a spus că CJ Suceava va avea o ședință de plen în care vor fi dezbătute toate aceste aspecte.

„Chiar dacă au fost chestiuni care nu au funcționat cum trebuie, trebuie să le conștientizăm și să le îmbunătățim, dar nu putem neglija investițiile făcute până acum la Spitalul Județean Suceava. Are dreptate domnul Cușnir în ceea ce spune. Să facem front comun să avem noi grijă de Suceava, că doar nu vor avea unii care vin și pleacă”, a spus Flutur.  

loading...