Acasă Actualitate Au lovit doi pietoni în timp ce efectuau manevre de mers înapoi

Au lovit doi pietoni în timp ce efectuau manevre de mers înapoi


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Şcheia şi o femeie din Gura Humorului au ajuns la spital după ce au fost accidentaţi de maşini ce mergeau în marşalier. Potrivit IPJ Suceava, miercuri, la ora 11:45, pe strada Vilelor, în interiorul comunei Şcheia, P. Mugurel de 24 ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism, din cauza faptului că nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi, a lovit pietonul G. Nicolae, de 63 ani din localitate.

Pietonul a fost transportat la spital, cu traumatism cranio-cerebral, plagă contuză occipitală, contuzie umăr stâng şi regiunea lombară, necesitând pentru vindecare cca două săptămâni de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.



Tot miercuri, la ora 12:10, pe bulevardul Bucovina, din oraşul Gura Humorului, S. Vasile, de 35 ani, din municipiul Suceava, în timp ce efectua o manevră de mers înapoi cu un autoturism, din parcarea amenajată în faţa blocului nr. 7, pentru a se încadra în trafic, a acroşat cu partea din spate pe S. Paulina, de 69 ani, localnică, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.

Femeiea a fost transportată la spital cu următorul diagnostic: „contuzie şold drept şi excoriaţii antebraţ drept”, necesitând pentru vindecare 8-9 zile de îngrijirii medicale.
Şi în acest caz şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, dar i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version