Intră acum și în grupul de
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că firmele ce înlocuiesc magistralele de termoficare din oraş nu vor încheia lucrările la termenul stabilit, motiv pentru care vor reluate în primăvara anului viitor astfel încât în această iarnă populaţia să beneficieze de apă caldă şi căldură.
Ion Lungu a spus într-o conferinţă de presă că nerespectarea termenelor prevăzute pentru înlocuirea conductelor magistrale, ce trebuiau finalizate cel mai târziu la 1 octombrie, dovedeşte că firmele respective nu au capacitatea necesară pentru astfel de lucrări şi a reamintit că acestea au câştigat licitaţia de execuţie în urma unei contestaţii.
„Ei trebuiau să aibă minim 300 de angajaţi care să lucreze, iar după toate intervenţiile mele au ajuns abia acum la 150 de muncitori, jumătate din necesar”, a precizat Ion Lungu. Primarul a mai spus că indiferent de stadiul lucrărilor, în data de 10 octombrie acestea vor fi sistate urmând să fie reluate în primăvară. „Din 15 octombrie vrem să livrăm populaţiei apă caldă şi dacă este nevoie şi agent termic pentru încălzire.
Nu mai putem permite ca oraşul să nu aibă apă caldă”, a declarat Lungu subliniind că toată vara nu a fost apă caldă în municipiu. El a mai spus că pentru întârzierea lucrărilor vor fi aplicate executantului lucrărilor penalităţi. Costul lucrărilor de înlocuire a magistralelor de termoficare este de şase milioane de euro.
În municipiul Suceava se derulează, în prezent, prin mai multe programe, lucrări de înlocuire a conductelor magistrale de transport a agentului termic, de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă şi de a sistemului de canalizare.