Acasă Actualitate A vrut să aprindă focul cu motorină şi s-a ales cu arsuri...

A vrut să aprindă focul cu motorină şi s-a ales cu arsuri pe corp


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din localitatea suceveană Păiseni a ajuns la spital cu mai multe arsuri de gradele II, III şi IV după ce a vrut sa aprindă focul cu motorină. Din păcate, din bucătăria de vară, unde se afla soba, nu a mai rămas mare lucru în urma incendiului. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, prin serviciul 112, marţi, la ora 15:52 a fost anunţată izbucnirea unui incendiu la gospodăria lui Ştefan F., din satul Păiseni, comuna Cornu Luncii. Astfel, Detaşamentul de pompieri Fălticeni împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cornu Luncii au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi stingerea incendiului.

Când pompierii au ajuns la faţa locului, incendiul se manifesta la bucătăria de vară, existând pericolul de propagare la două case aflate în imediata apropiere.
Focul a fost stins la ora 16.50, în limitele găsite, dar au ars bucătăria de vară şi bunuri casnice, pagubele estimate fiind de circa 10.000 lei.



Rezultatul primelor cercetări indică faptul că incendiul s-a produs din cauza folosirii unui combustibil neadecvat – motorină pentru a aprinde focul în sobă.
Proprietarul, Ştefan F., în vârstă de 44 ani a suferit arsuri de gradul III şi IV la palme şi de gradul II şi III la nivelul feţei şi la piciorul drept.
Pompierii au salvat locuinţele învecinate, în valoare de aproximativ 30.000 lei.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version