Sofer baut si cu permisul suspendat, accidentat grav


Intră acum și în grupul de

Un şofer recidivist în şofatul sub influenţa băuturilor alcoolice, cu permisul suspendat, a ajuns la spital în stare gravă după ce s-a izbit într-un alt autoturism. Potrivit IPJ Suceava, miercuri, la ora 19.00, pe DJ 174F în comuna Şaru Dornei, P. VIOREL, în vârstă de 22 ani, localnic, având permisul de conducere reţinut pentru consum de băuturi alcoolice, în timp ce conducea un autoturism, din cauza vitezei excesive, a neatenţiei şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de I. IULIAN, de 26 ani, din comuna Poiana Stampei.

Imprudentul şofer a fost rănit grav. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-a stabilit diagnosticul „fractură femur stâng”, necesitând pentru vindecare 20-25 zile îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul lui P. Viorel şi negativ în cazul lui I. Iulian, însă li s-au recoltat şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de