Prefectura Suceava: 55 localități sucevene rămân fără cazuri de Covid-19, dar alte cinci localități au peste zece cazuri


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a anunțat, miercuri, că distribuția cazurilor de Covid-19 pe localitățile sucevene s-a modificat atât în plan pozitiv, cât și negativ.

Astfel, din cele 114 localități sucevene, 55 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, față de 56 câte erau marți.

Pe lângă asta, 26 localități au câte un caz în evoluție, iar alte 25 localități au sub cinci cazuri în evoluție.

Totodată, trei localități au sub zece cazuri în evoluție, adică cu una mai puțin.

În același timp, alte cinci localități au peste zece cazuri în evoluție, adică în plus cu o localitate.

De menționat că Prefectura Suceava nu indică despre ce localități anume este vorba.


Intră acum și în grupul de