Alexandru Lazareanu, repus de instanta in functia de sef al DSP Suceava

Fostul director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava (DSP), dr. Alexandru Lăzăreanu, şi-a redobândit în instanţă funcţia. Acesta a câştigat în instanţă suspendarea ordinului prin care a fost demis. Mai exact, Curtea de Apel Suceava a decis suspendarea ordinului de revocare din funcţie până la judecarea procesului prin care el contesta decizia de revocare. Alexandru Lăzăreanu a spus că va informa ministerul de decizia instanţei prin care va trebui repus în funcţie. Hotărârea este una executorie.

„Am să trimit Ministerului hotărârea instanţei şi am să aştept răspunsul lor. Nu cred că nu vor respecta decizia judecătorilor, dar nu pot să nu îmi pun şi această problemă. Mai mult, am înţeles că la alte instituţii, unde s-a întâmplat la fel, au trimis Corpul de Control”, ne-a declarat marţi, telefonic, Alexandru Lărăzeanu, făcând aluzie la Direcţia Agricolă.

Alexandru Lăzăreanu a fost revocat din funcţie, la numai 4 luni de la concursul în care a fost declarat admis pe post, începând cu 13 octombrie, pe baza referatului Comisiei de evaluare a activităţii manageriale a directorilor coordonatori ai direcţiilor de sănătate publică judeţene, constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii. În locul său a fost numit, cu aceeaşi dată, dr. Ludovic Abiţei, director coordonator adjunct pentru control în sănătate publică din cadrul DSP Suceava.

La câteva zile, Alexandru Lăzăreanu declara că va acţiona în justiţie atât pe cel care a semnat referatul comisiei de evaluare, cât şi pe semnatarul ordinului de revocare.

La solicitarea ministerului, pe data de 9 octombrie, Alexandru Lăzăreanu a trimis documentele cu realizările din cele 4 luni de mandat. „Nu a existat o evaluare concretă. Aş vrea să ştiu ce au a-mi reproşa. Nu ştiu ce fel de evaluare s-a făcut, la 4 luni de activitate. Cum au raportat activitatea la un an întreg, când eu am fost director efectiv doar câteva luni. Îi vor da în judecată atât pe cei care au făcut raportul cât şi pe cel care a semnat şi voi cere daune materiale”, declara atunci Alexandru Lăzăreanu.

Doctorul Alexandru Lăzăreanu a fost confirmat, în luna aprilie pe funcţia de director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, pe care o deţinea din data de 15 martie cu titlul interimar, fiind declarat admis la examenul organizat, la sediul Institutului de Sănătate Publică din Bucureşti, în cadrul căruia şi-a prezentat proiectul de management.

Alexandru Lăzăreanu ocupa atât postul de director adjunct, funcţie obţinută prin concurs, dar şi de director executiv interimar, după ce şefia instituţiei a rămas neocupată.