Numărul localităților sucevene fără cazuri de Covid-19 scade de la o zi la alta. În prezent în 38 de localități nu sunt cazuri în evoluție, în timp ce în 61 sunt până în cinci cazuri, în 8 sunt sub zece cazuri, iar în șapte sunt peste 10 cazuri

Prefectura Suceava a anunțat, marți, distribuția cazurilor de Covid-19 în județul Suceava și se constată că de la o zi la alta scade numărul localităților fără îmbolnăviri.

Astfel, dacă în urmă cu o săptămână era 52 de localități fără cazuri Covid-19 în evoluție, acum sunt doar 38. În alte 29 de localități este câte un caz în evoluție, 32 de localități au sub cinci cazuri în evoluție, 8 au sub zece cazuri în evoluție, iar 7 au peste zece cazuri în evoluție.

De menționat că numărul total de persoane testate până în prezent în județ este de 33.955, în ultimele 24 de ore fiind testate 315 de persoane, iar potrivit GCS 15 persoane au fost confirmate pozitiv la infecția cu SARS-CoV-2.

Marți, în județul Suceava se află în carantină 367 de persoane și în izolare la domiciliu se află 108 de persoane.

De menționat este că în  cursul zilei de luni polițiștii au desfășurat activități în  context Covid 19, fiind verificate  cu privire  la respectarea măsurilor  și interdicțiilor impuse  239 persoane. 

De asemenea,  au fost verificate 57 societăți comerciale fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare  de 2000 lei  pentru  nerespectarea măsurilor de protecție  individuală și neluarea  măsurilor pentru  diminuarea impactului riscurilor  conform Legii nr.55/2020.

loading...