Prefectura Suceava anunță că nu există întârzieri în punerea în aplicare a Calendarului alegerilor locale: Au fost stabilit prin ordin numărul membrilor CJ Suceava și a fiecărui consiliu local din județ și a fost desemnat și președintele BEJ Suceava


Intră acum și în grupul de

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan,  a anunțat, vineri, că demarat, în conformitate cu acțiunile prevăzute în Programul Calendaristic al alegerilor, aprobat prin H.G. nr.577/2020, aplicarea măsurilor necesare organizării alegerilor locale, stabilite pentru data de 27 septembrie 2020.

               Astfel pentru buna organizare a alegerilor locale din data de 27.09.2020 au fost au fost emise ordinele prefectului județului Suceava privind stabilirea numărului membrilor Consiliului Județean Suceava și stabilirea numărului membrilor fiecărui consiliu local din județul Suceava, privind constituirea Comisiei Tehnice Judeţene Suceava cu atribuţii în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale şi serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, organizate la nivel de judeţ, prevăzute în legislaţia în vigoare, în domeniul alegerilor locale din anul 2020, privind constituirea Grupului tehnic de lucru de pe lângă Comisia Tehnică Judeţeană Suceava pentru urmărirea şi soluţionarea operativă a problemelor curente din judeţ,  în domeniul alegerilor locale din anul 2020, privind numerotarea circumscripțiilor electorale din județul Suceava, pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor municipiilor, orașelor și comunelor.

Totodată, au fost transmise circulare prin care s-au solicitat celor 114 primării din județul Suceava să stabilească și să ne comunice sediile birourilor electorale de circumscripție.

În același sens privind organizarea alegerilor locale, prefectul a solicitat Consiliului Județean Suceava, punerea la dispoziție a sediului Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Suceava și a fost înaintat Ordinul Prefectului Județului Suceava nr.319/29.07.2020 către Tribunalul Suceava și către Biroul Județean Suceava al Autorității Electorale Permanente, iar prin adresa transmisă în data de 30.07.2020, s-a solicitat Direcției Județene de Telecomunicații Speciale, asigurarea comunicațiilor la sediul Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Suceava.

Totodată, s-a solicitat Direcției Județene de Statistică Suceava lista nominală a persoanelor desemnate care vor face parte din personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral Județean nr. 35 Suceava, s-a solicitat primăriilor de la nivelul județului Suceava să întreprindă toate demersurile necesare pentru dotarea tehnico-materială a biroului electoral de circumscripție și s-a emis ordin al prefectului județul Suceava pentru stabilirea sediilor Birourilor Electorale de Circumscripţie judeţeană/municipală/orăşenească şi comunală, la nivelul judeţului Suceava.

Prefectul a emis și ordinul pentru desemnarea personalului tehnic auxiliar asigurat de către Instituţia Prefectului – judeţul Suceava care îşi va desfăşura activitatea pe lângă Biroul Electoral Judeţean Suceava care va răspunde solicitărilor pe parcursul întregii săptămâni, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

În cursul zilei de joi  s-a desfășurat instruirea primarilor și secretarilor în sistem videoconferință împreună cu reprezentantul AEP.

S-au achiziționat și confecționat ștampilele pentru Birourile Electorale de Circumscripție și pentru Biroul Electoral Județean nr. 35 Suceava.

În cursul zilei de vineri a avut loc, la sediul Tribunalului Suceava desemnarea prin tragerea la sorți a președintelui Biroului Electoral județean de circumscipție și locțiitorului acestuia.

               Tot vineri s-a înmânat prin proces-verbal ștampila președintelui Biroului Electoral Județean nr. 35 Suceava, iar în data de 08.08.2020 vor fi distribuite prin proces-verbal ștampilele către președinții birourilor de circumscripție în cele 5 centre de distribuire de la nivelul județului Suceava, respectiv în municipiile Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc.

               De asemenea s-au adus la cunoștința publică prin actualizarea site-ului Institutiei Prefectului- Județul Suceava sediile Birourilor Electorale de Circumscripţie judeţeană/ municipală/ orăşenească şi comunală de la nivelul judeţului Suceava.

               Până la această dată, la nivelul județului Suceava s-au realizat toate acțiunile prevăzute în Programul Calendaristic al alegerilor, aprobat prin H.G. nr.576/2020, transmite Prefectura Suceava.


Intră acum și în grupul de