Carau cu taxiul tigari de contrabanda


Intră acum și în grupul de

Patru ucraineni ce transportau cu un taxi ţigări de contrabandă în valoare de 190 milioane de lei vechi, au fost depistaţi de poliţiştii suceveni. Potrivit IPJ Suceava, marţi, în jurul orelor 11.30, lucrătorii Postului de Poliţie Grăniceşti, cu sprijinul colegilor de la Postul de Poliţie Bălcăuţi au identificat în trafic pe D.N. 2 pe raza comunei Grăniceşti, autoturismul taxi condus de H. Mihai, din municipiul Suceava.

În autoturism au fost identificaţi cetăţenii ucraineni K. Olena, L. Myroslav, N. Nina şi L. Valerii, care transportau în bagaje 3.784 pachete de ţigări diferite mărci, de provenienţă ucraineană, pentru care nu au prezentat documente justificative.

Cei patu cetăţeni ucraineni, au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională de câte 1.000 lei fiecare şi s-a luat măsura complementară de ridicare în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări în valoare de 19.000 lei.


Intră acum și în grupul de