Locuri speciale pentru tigari in microbuzul unor ucraineni


Intră acum și în grupul de

Vameşii sireteni au confiscat un microbuz ce avea locaşuri speciale pentru a ascunde ţigări de contrabandă. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Suceava, comisar Ilie Poroch – Seriţan miercuri seară, la P.T.F. Siret, s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind cu un microbuz marca „Peugeot”, doi cetăţeni ucraineni, M. Vasyl, în vârstă de 33 de ani şi M. Valentyna în vârstă de 31 de ani.

„După controlul documentelor de călătorie s-a trecut la verificarea mijlocului de transport ocazie cu care s-au găsit ascunse şi nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, în două locaşuri special amenajate, unul situat în partea din spate destinat transportului de marfă şi unul în podul pedalier cantitatea de 5.250 pachete de ţigări marca „Viceroy”de provenienţă ucraineană”, precizează comisarul Poroch.

Acesta adaugă faptul că, întreaga cantitate de ţigări în valoare de 22.575 lei, a fost reţinută în vederea confiscării iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei.

În urma cercetărilor efectuate, celor doi cetăţeni ucraineni li s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, cercetările fiind continuate de către poliţiştii de frontieră sub supravegherea procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. Suceava.

Totodată microbuzul marca „Peugeot” având valoarea în vamă de 40.420 lei a fost reţinut în vederea confiscării.


Intră acum și în grupul de