Oficial: În județul Suceava sunt active 339 cazuri de Covid-19 în 74 de localități. În carantină și izolare se află 728 de suceveni


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a anunțat că duminică în județul Suceava sunt în evoluție 339 de cazuri de Covid-19 în 74 de localități.

Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 40 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 29 au câte un caz în evoluție, 26 au sub cinci cazuri în evoluție, 11 au sub zece cazuri în evoluție iar 8 au peste zece cazuri în evoluție.

Totodată, se aflau duminică în  carantină 612 de persoane și în izolare la domiciliu se află 116 de persoane.

Numărul total de persoane testate până în prezent în județul Suceava este de 38.195 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 347 de persoane, iar potrivit GCS în 24 de cazuri a fost confirmată infecția cu SARS-CoV-2.

De menționat este că în  cursul zilei de sâmbătă polițiștii au desfășurat activități în  context Covid 19, fiind verificate  cu privire  la respectarea măsurilor  și interdicțiilor impuse  448 persoane. 

De asemenea,  au fost verificate 103 societăți comerciale și au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 9000 lei, pentru  nerespectarea măsurilor de protecție  individuală și neluarea  măsurilor pentru  diminuarea impactului riscurilor  conform Legii nr.55/2020.        


Intră acum și în grupul de