Lider sindical sucevean din învățământ: Compromiterea începutului de an școlar este din vina autorităților și nu a angajaților din învățământ. Cerem colegilor „exces de zel” pentru respectarea normelor, pentru că altfel vor fi răspunzătoare cadrele didactice de eventuale infecții


Intră acum și în grupul de

Uniunea Județeană a Sindicatelor „Pro-Educația” Suceava arată într-un comunicat de presă semnat de liderul uniunii, Traian Pădureț, că sindicaliștii afiliați la Federația Spiru Haret sunt îngrijorați de modul în care se pregătește deschiderea anului școlar subliniind că în acest caz „compromiterea începutului de an școlar se realizează din vina autorităților și nu din cea a angajaților din învățământ”.

În discuțiile avute de liderii sindicali județeni cu conducerea Federației s-a transmis că situația este una neplăcută pentru toți, „dar copiii au suferit și vor suferi în continuare din cauza acestui sistem deficitar”, iar o campanie susținută de mediatizare a claselor fără elevi, din care profesorii își fac datoria ar arăta că problema situației dezastruoase a învățământului este la guvernanți și nu la cadrele didactice.

De menționat este că cei din conducerea federației, inclusiv președintele Marius Nistor, au aflat de amânarea măririlor salariale din presă și nu au fost consultați și nu au fost informați și se apreciază că cel mai probabil, banii vor fi  redirecționați către pensii și alocații pe un criteriu politic simplu, respectiv că în învățământ sunt circa 210.000 personal didactic, iar pensionarii și copiii, dar și părinții acestora sunt mult mai mulți, cu un impact mult mai mare la vot.

Pădureț a spus că urmează o ședință de comisie de dialog social ( CDS) la MEC pentru a se solicita aviz pentru aplicarea planurilor cadru noi la clasa pregătitoare, clasa a V-a și clasa a VIII – a.

„Federația nu va acorda avizul favorabil, dar acest aviz este doar consultativ. Acest aviz este obligatoriu pentru emiterea de legi, ordonanțe, indiferent dacă e pozitiv sau negativ ! Apariția ordonanței va duce la reducerea numărului de ore conform noilor planuri cadru la clasele enumerate. Celelalte planuri cadru se vor aplică etapizat până în 2025/2026. Pe lângă aceste planuri cadru, un impact puternic va fi și renunțarea la orele de tehnologie la unele clase – ore importante pentru dezvoltarea unor abilități – și nu numai – elevilor”, a adăugat Pădureț.

Potrivit acestuia sindicaliștii sunt preocupați de începerea anului școlar în condiții de siguranță pentru elevi, părinți și angajați din învățământ, despre amânarea creșterilor salariale și scăderea numărului orelor la clasele pregătitoare clasele a cincea, a opta și tehnologie.

Potrivit acestuia, în urma propunerilor și opiniilor prezentate din teritoriu, s-au hotărât la nivel de federație mai multe acțiuni cum ar fi inițierea, de urgență, a  discuțiilor cu reprezentanții Parlamentului pentru că OUG de amânare a creșterilor salariale să fie discutată în Parlament urgent și modificată astfel ca mărirea salarială să fie aplicată într- o tranșă, în cel mai rău caz în două tranșe.

„Începerea anului școlar nu se poate face respectând toate condițiile / recomandările DSP ! Solicităm colegilor un „Exces de zel” în respectarea prevederilor legislative / recomandărilor DSP pentru respectarea distanțării fizice și sociale la clasă pentru evitarea răspândirii virusului Covid 19 ! În cazul unor infectări și a unor anchete epidemiologice, pe lângă directori, vor fi răspunzătoare și cadrele didactice care au acceptat să lucreze la clasă cu un număr mare de elevi , nerespectând distanțarea fizică / socială în vederea combaterii răspândirii virusului Covid 19”, a menționat Pădureț.

El a atras atenția că fiecare dintre elevi / părinți / angajați din învățământ au soți / soții/ părinți/ frați / bunici și pot răspândi virusul cu ușurință.

„Solicităm colegilor să nu mai accepte nici în condiții de normalitate un număr de elevi la clasa mai mare decât prevede legea”, a adăugat Pădureț.

El a mai transmis colegilor care nu au solicitat tabletă, laptop pentru desfășurarea activităților online vor primi model de cerere pentru a o face.

„Prin lege, angajatorul este obligat să pună la dispoziția angajatului toate mijloacele pentru desfășurarea activităților la locul de muncă în mod corespunzător ! Muncitorul nu duce de acasă strungul la locul de muncă !! Nici cei din sănătate nu duc de acasă echipamentele medicale  necesare în spitale ! Activitățile online nu înseamnă transmiterea unor imagini de acasă / din clasa elevilor ! Activitatea online înseamnă PLATFORMA UNICĂ ! În mod normal, angajatorul ar trebui să ne asigure condiții de muncă pentru desfășurarea activităților online din clasa, de la școală ! Astfel nu vom putea fi acuzați că în primăvară că nu am semnat condica, că unii au desfășurat activități și alții nu!”, a subliniat Pădureț.

„Compromiterea începutului de an școlar se realizează din vina autorităților și nu din cea a angajaților din învățământ ! Pe toată perioada verii se puteau organiza cursuri online pentru cadrele didactice – au fost foarte puțini colegi implicați în astfel de cursuri ! Tabletele pentru elevi / cadre vor sosi foarte târziu ! Nu vor primi toți cei care au solicitat… Deja se formează comisii prin ISJ -uri pentru a se stabili criterii de acordare !! Ce se va întâmplă ? Cei care primesc desfășoară activități și ceilalți nu ??”, a întrebat liderul sindical.

El consideră că puterea ar încerca să transfere pe angajații din învățământ vina pentru compromiterea începerii anului școlar.

„Grevă nu putem face ! Mitinguri nu putem face ! Ar fi simplu pentru ei să arunce vina pe noi, pe angajații din învățământ și pe liderii de sindicat. Ar fi un scenariu dorit de cei de la putere ! ! Dar putem, în schimb, să solicităm respectarea distanțării fizice / sociale în școală/în clasă pentru a evita răspândirea virusului ! Avem colegi care suferă de anumite boli și nu doresc începerea anului școlar în orice condiții!     Avem multe școli, chiar în orașe, care nu au toalete corespunzătoare, nu sunt racordate la apă / canal ! Cum se asigura igienă minimă ? Au toate școlile internet ?”, a întrebat președintele U.J.S. ,, Pro – Educația”  Suceava, Traian Corneliu  Pădureț.


Intră acum și în grupul de