Prins cu tigari de contrabanda de 140 milioane de lei vechi

La un filtru rutier, poliţiştii au găsit marţi, în maşina unui bărbat din Liteni ţigări de contrabandă în valoare de 140 milioane de lei vechi. Potrivit IPJ Suceava, la ora 10.45, un echipaj de poliţie rutieră a oprit în trafic pentru control pe strada Traian Vuia, din municipiul Suceava un autoturism condus de I. Doru, în vârstă de 65 ani, din oraşul Liteni.

În urma controlului au fost găsite 3.438 pachete de ţigări pentru care posesorul nu avea documente de provenienţă.

Întreaga cantitate de ţigarete, în valoare de 14.000 lei, a fost ridicată fiind întocmit un dosar penal, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la „contrabandă”.

În cauză s-a dispus şi indisponibilizarea autoturismului în valoare de circa 7.000 euro până la finalizarea cercetărilor. Cercetările vor fi continuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor.