Firme din judet, autorizate sa exporte in tarile UE produse din carne si lapte


Intră acum și în grupul de

În judeţul Suceava se află cel mai mare număr de procesatori de carne şi lapte autorizaţi să-şi exporte produsele în ţările Uniunii Europene şi în spaţiul extracomunitar. Potrivit şefului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Suceava, Petrea Dulgheru, în judeţ există şase procesatori de carne, din 16 autorizaţi, care îndeplinesc absolut toate condiţiile pentru a-şi exporta produsele: Facos, Killer, Carpatis, Avastar, Triami şi Superstar. Petrea Dulgheru precizează că până la sfârşitul anului toate cele 16 firme au şansa de a primi autorizaţie pentru a-şi vinde produsele în afara graniţelor.

Cât priveşte procesatorii de lapte, din 27 de firme care produc şi vând lapte, produse proaspete, brânzeturi, lapte praf, unt şi îngheţată, 16 au dreptul să exporte şi multe dintre acestea deja o fac, în ţări ale Uniunii Europene.

Este vorba despre Rarăul Câmpulung Moldovenesc, unităţile grupului Dorna Lactate, Institutul de cercetare şi producţie pentru păsări şi animale mici- Baloteşti, de la Şaru Dornei şi Neagra Şarului, Betty Ice Suceava, Camylact Panaci, Prolact Vicovu de Sus, Chitriuc Impex Bălcăuţi, Cozarux Suceava, Cavior Forăşti, Niro Com Gura Humorului, Bălăceana Prod Ciprian Porumbescu, Aida Gălăneşti, Tudia Grămeşti.

Majoritatea unităţilor sunt realizate sau modernizate prin proiecte SAPARD în valoare de sute de mii sau milioane de euro şi au capacităţi de producţie cuprinse între 600 de mii şi 45.000 mii de litri pe an.


Intră acum și în grupul de