Un pusti de 13 ani a furat banii din biblioteca unui consatean

Un băiat de 13 ani s-a ales cu dosar penal după ce sâmbătă a furat bani din biblioteca unui consătean. Potrivit IPJ Suceava, la ora 16.05, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Baia au fost sesizaţi de N. Gabriel, de 22 ani, din localitate, despre faptul că autori necunoscuţi au pătruns în locuinţa unde domiciliază, de unde i-au sustras suma de 500 lei. Tânărul locuieşte singur în casa surorii sale H. Elena, care este plecată la munca în străinătate.

În jurul orelor 11.00 acesta a plecat din imobil şi s-a întors în jurul orei 15.00 ocazie cu care a observat ca un geam de la casă era demontat şi aşezat lângă peretele casei, iar în interior lucrurile erau răvăşite şi dintr-o bibliotecă lipsea suma de 500 lei.

Duminică, în urma măsurilor întreprinse de poliţişti, a fost identificat suspectul de comiterea faptei minorul S. D., de 13 ani localnic. Prejudiciul a fost recuperat parţial, iar minorului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”.