Hotii i-au pradat „ascunzatoarea” din podul casei

Un mărginean a rămas fără banii puşi în ascunzătoarea special amenajată. Potrivit IPJ Suceava, luni, la ora 18.30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Suceviţa au fost sesizaţi telefonic de C. Mircea, de 35 ani, din comuna Marginea, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa şi au sustras o sumă de bani.

Luni dimineaţă, în jurul orelor 10.30, C. Mircea a plecat de la domiciliu împreună cu soţia sa în municipiul Rădăuţi, întorcându-se acasă în jurul orelor 18.00.
La întoarcere a constatat că uşa de acces în locuinţă era deschisă, cu toate că la plecare a încuiat-o şi asigurat-o. În interiorul locuinţei, dintr-un loc special amenajat a dispărut o sumă de bani, ce urmează a fi stabilită pe parcursul cercetărilor.

În locuinţă nu au fost răvăşite bunuri şi nu s-a pătruns în celelalte încăperi decât în camera din pod în care se afla locul special amenajat.

Poliţiştii au luat măsuri specifice în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.