Numărul cazurilor active de Covid-19 din județul Suceava a ajuns la 513 în 87 de localități, iar incidența cumulată a crescut la 0.67 la mia de locuitori


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a anunțat că duminică, în județul Suceava sunt 513 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție, față de 508 cazuri câte erau cu o zi în urmă.

Sursa citată precizează că potrivit distribuției cazurilor Covid-19 pe localități, din cele 114 localități sucevene 27 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 27 au câte un caz în evoluție, 37 au sub cinci cazuri în evoluție, 11 au sub zece cazuri în evoluție iar 12 au peste zece cazuri în evoluție.

De menționat că, la nivelul judetului Suceava, incidența cumulată a cazurilor de infectare este de 0.67 la mia de locuitori.

În același timp, în carantină se află 408 suceveni, iar în izolare 165. Totodată, numărul total de persoane testate până în prezent este de 48.589 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 440 persoane.

Pe lângă asta, forțele de ordine continuă verificările în contextul Covid-19. Astfel, duminică au fost verificate 502 persoane și 100 de firme, fiind aplicate 7 amenzi în valoare de 9.000 lei.


Intră acum și în grupul de